De necrezut! Cu ce sumă uriașă se vinde acest Trabant vechi, din anul 1990

De necrezut! Cu ce sumă uriașă se vinde acest Trabant vechi, din anul 1990
Sursă Foto - OLX
Publicat: 31/08/2022, 16:07
Actualizat: 31/08/2022, 16:07

Mașinile vechi sunt din ce în ce mai căutate de către cunoscători. În special, mașinile tip Trabant sau Dacia, autoturisme care nu se mai fabrică și care pot ajunge la sume considerabile dacă sunt întreținute. Un proprietar al unui Trabant își vinde autoturismul cu 5000 de euro!

„Stare impecabilă, vopsea originală, aproximativ 87000 km( 93000 km după drumul în Germania, adică München și Zwickau la ITT20 + Grecia), la aproximativ 86000 km a fost schimbată distribuția + kit ambreiaj Sachs, totul nou și original, etc. Atestată ca și vehicul istoric. Prețul este fix, din păcate neputându-se negocia nimic.”,  a scris proprietarul în anunțul de pe OLX.

Sursă Foto – OLX

„Rog pe cei care simt nevoia de a se băga în seamă aiurea, mai bine se abțin, neinteresându-mă părerile lor, așa cum am mai spus, bucurându-mă indiferent de situația finală. Din fericire știu prea bine ce înseamnă o mașină pusă foarte bine la punct, din toate punctele de vedere, față de una care arată teoretic bine dar când o iei la o verificare amănunțită cam lasă de dorit.”, a precizat persoana care deține mașina.

„De aceea nu mă interesează nici o ofertă sub acest preț, nemaivorbind de schimburi. Cine vrea detalii suplimentare mă poate contacta fără nici un fel de probleme, explicându-i tot ce vrea să știe, indiferent dacă o ia sau nu. Mulțumesc pentru înțelegere.”, a fost mesajul de pe site-ul de vânzări.

Trabantul, o mașină rar întâlnită pe străzile din București

Trabantul a fost fabricat în Saxonia, în estul Germaniei, începând cu anul 1957. Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, partea estică a Germaniei era sub ocupație rusească și se numea Republica Democrată Germania.

În 1962, a fost lansat un nou model de Trabant numit P60 sau 600. Acesta era dotat cu motor de 600 cmc care oferea 23 cp, o cutie de viteze sincronizată cu schimbător la volan, rezervor de 24 de litri și o nouă înfătișare cu mici modificări estetice. Caroseria era, la fel ca modelul anterior numit P50, realizată din carton presat. In rest, sasiul era din metal si motorul, tot cu 2 pistoane, funcționa pe baza de amestec benzină cu ulei.

Toate modelele fabricate de Trabant, atât 500 sat și 600, erau în forma sedan sau break, dar numai cu 2 portiere laterale. Oricum, cine voia un Trabant în anii ’60, trebuia să aștepte câteva luni bune până când mașina ii ajungea acasă, din cauza comenzilor uriașe și a exporturilor numeroase. Exact cum facea Dacia in epoca Ceausescu, potrivit Rador.ro.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor